2 premii şi 6 nominalizări Oscar, 2 premii şi o nominalizare Globul de Aur, un premiu şi 6 nominalizări BAFTA, un premiu Cannes.
În timpul Războiului din Vietnam, căpitanul Willard (Martin Sheen) primeşte ordinul de a găsi şi „lichida fără nici un fel de scrupule” pe un comandant al Forţelor Speciale, colonelul Kurtz (Marlon Brando) care a trecut de partea duşmanului. Călătoria lui Willard este, în aparenţă, o poveste plină de aventuri, dar, la fel de evident, este o alegorie a demenței războiului şi a descoperirii de sine. În cele din urmă, când Brando îşi face apariţia, filmul devine o interogaţie filosofică asupra misterelor insolubile ale nebuniei şi răului din oameni.
Scenariul filmului a fost conceput de către scriitorul John Milius, susţinător entuziast al războiului, cu ajutorul colegului lui Coppola din redacţia revistei “Zoetrope” George Lucas (care iniţial trebuia să regizeze) — acesta, ca şi Coppola, un liberal opus războiului şi chinuit de un sentiment de vinovăţie în legătură cu el —, ca o adaptare liberă a romanului din 1902 al lui Joseph Conrad “lnima Întunericului”. Cealaltă sursa de inspiraţie a fost “Odiseea” lui Homer. Dificultăţile întâmpinate în timpul filmărilor au intrat în legendă, făcând subiectul câtorva cărţi şi al documentarului “Inima întunericului: Apocalipsul unui cineast” (1991). Filmările în Filipine, plănuite să dureze 16 săptămâni, au fost încheiate abia după 238 de zile. Sheen, care avea 36 de ani, a suferit acolo un atac de cord aproape fatal şi a revenit pe platoul de filmare după cinci săptămâni. Brando şi-a făcut apariţia supraponderal şi nepregătit, forţându-i pe realizatori să regândească finalul filmului.lmaginea, departe de a fi perfectă este răvăşitoare. Numeroase scene sunt de neuitat. “Apocalipsul acum” începe (pe muzica formaţiei The Doors, „The end”) cu o scenă copleşitoare de montaj, în care demonii lui Willard, o epavă jalnică, îl asaltează într-o cameră de hotel din Saigon. Naraţiunea sa, absolut necesară în film şi memorabilă, a fost introdusă după încheierea montajului şi concepută de Michael Herr, al cărui reportaj în Vietnam fusese o sursă de informaţii pentru Milius. Îl vedem apoi pe Willard cum o porneşte în sus pe râu într-o ambarcaţiune de patrulare şi cum echipajul său se întâlneşte cu escorta lor aeriană, condusă de unul dintre cei mai înfricoşători lunatici ai ecranului, colonelul Kilgore (Robert Duvall), cel căruia îi place „mirosul de napalm dimineaţa”, un tip dement, charismatic, pasionat de surf, care poartă o pălărie Stetson şi care ordonă în zori un raid asupra unui sătuc de coastă aflat în mâinile Viet-Cong-ului — un tur de Iotă cinematografic. Elicopterele se ridică la răsăritul soarelui în timp ce sună goarna. Kilgore pune „Cavalcada valkiriilor” a lui Wagner să tune din elicopterul sau inscripţionat „Death from Above” şi lansează nori de fum şi de foc. Aceasta este numai prima dintre cele câteva confruntări coşmăreşti, suprarealiste, la care va participa Willard, expresie a conflictului fatal dintre două civilizaţii şi a psihozei războiului, confruntări care vor culmina cu „porţile iadului”, o încăierare lângă ultimul bastion american din apropierea graniţei cu Cambodgia, scena unei orgii de flăcări, răcnete şi împuşcături.De cealaltă parte, capete tăiate de pe trupuri şi miresmele care învăluie tribul lui Kurtz. Încă mai terifiantă este întâlnirea cu jurnalistul care perorează la nesfârşit (Dennis Hopper) şi cu Brando, gurul care rosteşte sentinţe apocaliptice şi ale cărui masacre sunt întrerupte de sacrificiul ritual al unui taur. Filmul se sfârşeşte ambiguu şi epuizant. Oroarea se naşte din descrierea atât de exactă a realităţii războiului.
Rating:
IC-14 INTERZIS COPIILOR SUB 14 ANI